Istoric

Festivalul-concurs naţional de muzică populară pentru copii şi tineri “FLORILE CEAHLĂULUI”

Cu mai bine de 50 de ani în urmă, în vara anului 1968, debuta prima ediţie a Festivalului-concurs „Florile Ceahlăului“. Istoria sa a fost una destul de sinuoasă, concursul cunoscând şi perioade de întrerupere.

Ediția inaugurală a avut caracter județean, iar următoarele au devenit naționale.

La „Florile Ceahlăului” a cântat pentru prima dată regretata Angela Ciochină, pe când avea doar 16 ani, fiind răsplătită cu Floarea de argint.

Valoarea interpretativă, originalitate și repertoriu erau principalele criterii de la care juriul, alcătuit din cele mai mari personalități muzicale ale vremii – Sile Dinicu, Radu Șerban, George Grigoriu, D.D. Botez, George Sbârcea, Vasile Veselovschi, Temistocle Popa, Gherase Dendrino – nu s-a abătut deloc. De fapt, Radu Șerban, George Grigoriu și Sile Dinicu au fost nelipsiți de la primele trei ediții.

Iniţial, competiţia a fost destinată tinerilor interpreţi de muzică uşoară. În acest fel manifestarea şi-a consumat primele 12 ediţii, 1968 – 1980 (în anul 1978 nu s-a desfăşurat).

După un alt an de pauză (1981), festivalul se reia în 1982, acum competiţia fiind destinată tinerilor interpreţi de muzică populară. În noua formă sunt organizate opt ediţii, până în 1989.

Urmează o nouă întrerupere a manifestării, de data aceasta mai lungă. Festivalul-concurs „Florile Ceahlăului“, devenit proiect cultural-artistic al Centrului pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare“ Neamţ, renaşte după 20 de ani, în anul 2009.

La reluarea sa, festivalul îşi propunea perpetuarea unei competiţii de tradiţie a cântecului popular românesc, valorificând muzica instrumentală şi vocală, autenticitatea cântecului şi a portului tradiţional. Astfel, manifestarea se adresează copiilor şi tinerilor cu vârste între 8 şi 25 de ani şi cuprinde două secţiuni: canto tradiţional românesc şi instrumente populare tradiţionale (vioară, acordeon, ţambal, clarinet, trompetă, fluier, cobză, nai).

De reţinut că în perioada de dinainte de 1989, în competiţie au participat interpreţi valoroşi, laureaţii fiind tinere talente care au devenit ulterior nume consacrate ale folclorului naţional, precum Matilda Pascal-Cojocăriţa, Liviu Vasilică, Elena Peşte, Nelu Gabor, Nelu Şopterean sau regretatul Ioan Hongu.

După anul 2009, festivalul a devenit un important punct de reper în carierele unor tineri solişti din ţară, care au cucerit trofeele sau premiile competiţiei.

În anul 2020, primul an pandemic din ţara noastră, faza finală şi Gala laureaţilor nu au mai putut avea loc, astfel că juriul a decis, pentru a nu nedreptăţi vreun concurent, să nu mai fie decernat Trofeul „Florile Ceahlăului“, concurenţii calificaţi pentru această ultimă etapă primind Diploma de finalist al ediţiei a XXXII-a.