Ediții

Ediția a XXI-a, 1 martie 2009

Trofeul „Florile Ceahlăului” 
ANA DRAGU

(Târgu Neamţ, Neamţ)

Premiul I
Filip Alina Ionela
 (Costişa)
Premiul al II-lea
Blebeanu Ionuţ
 (Vânători-Neamţ)
Premiul al III-lea
Manolache Simona 
(Târgu Neamţ)
Menţiune
Alina Carnariu
 (Piatra-Neamţ)
Premiul ziarului Ceahlăul
Duguţin Alisa Dumitriţa 
(Bodeşti).

Florile Ceahlăului
(Ingrid Ciofoaia)
Evenimentul din 31 ianuarie 2009


Centrul pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare” şi-a propus să reia tradiţia organizării Festivalului-concurs „Florile Ceahlăului”, iniţiat în 1968 şi întrerupt la mijlocul anilor ‘80. La acest festival au participat în calitate de concurenţi, solişti de muzică populară care, mai tîrziu aveau să-şi dovedească talentul: Matilda Pascal-Cojocăriţa, Liviu Vasilică, Elena Peşte, Nelu Gabor, Nelu Şopterean. Festivalul, care se va desfăşura pe 1 martie, se adresează copiilor şi tinerilor, solişti vocali de muzică populară din judeţul Neamţ, cu vîrste între 6 şi 18 ani. „Centrul pentru Cultură Carmen Saeculare a realizat un proiect pentru reluarea Festivalului-concurs de muzică populară Florile Ceahlăului. În fiecare judeţ există un festival-concurs de gen, numai în judeţul nostru nu exista o manifestare de acest fel. Organizăm acest concurs pentru a descoperi şi a pune în valoare tineri talentaţi cu vîrste cuprinse între 6 şi 18 ani. Încercăm ca, în acest fel, să-i apropiem de costumul popular, de cîntecul popular şi de folclorul românesc în general. Îi invităm pe toţi cei interesaţi să ne ajute în popularizarea acestei manifestări care pune în valoare, în primul rînd, talentele locale. De-a lungul anilor, am trimis tineri la concursuri din alte judeţe unde au obţinut premii valoroase, dar, totuşi, nu au o diplomă obţinută la un concurs organizat în judeţul Neamţ. Fiind prima ediţie după o pauză îndelungată, am hotărît ca, anul acesta, să fie un festival judeţean. Începînd cu 2010 dorim să-l transformăm într-un festival naţional şi, în acest fel, să intre în rîndul marilor manifestări din ţară”, a spus Dedilia Popovici, directorul Centrului pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare”.
Fiecare concurent va aborda un repertoriu şi va purta un costum specifice zonei pe care o reprezintă. Pe 14 februarie se va organiza o preselecţie la care concurenţii vor prezenta o piesă autentică interpretată fără acompaniament instrumental (doină, baladă, bocet, colindă, cîntec doinit sau cîntec epic), o piesă autentică reprezentativă din zona folclorică de provenienţă a concurentului, interpretată cu acompaniament instrumental, descrierea zonei folclorice pe care o reprezintă, a costumului popular sau a unui obicei. Concurenţii trebuie să aibă pregătite şi alte piese muzicale la care juriul poate apela pentru o mai bună evaluare. Toţi participanţii la festival vor primi diplome de participare, iar pentru concurenţi se vor acorda următoarele premii: Trofeul „Florile Ceahlăului” – 500 lei; premiul I – 200 lei; premiul II – 150 lei; premiul III – 100 lei; menţiune – 50 lei. Cîştigătorul trofeului nu va mai putea concura la ediţiile viitoare, dar va participa ca invitat la spectacolul de gală al ediţiei din anul viitor.
Organizatorii Festivalului-concurs sînt Centrul pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare”, Consiliul Judeţean. Liceul de Artă „Victor Brauner” Piatra Neamţ şi primăriile din judeţ.


 Festivalul “Florile Ceahlăului”
(Marius Gheghici)
Ziarul “Ceahlăul” din 16 februarie 2009

Folclorul are viitor în Neamţ, iar acest lucru a fost vizibil la preselecţia organizată
Folclorul are viitor în Neamţ, iar acest lucru a fost vizibil la preselecţia organizată pentru Festivalul – concurs de muzică populară pentru copii şi tineret „Florile Ceahlăului”. La preselecţie s-au prezentat 28 de copii şi tineri cu vîrste cuprinse între 5 ani şi jumătate şi 17 ani. Alegerea celor care vor participa la concurs a fost foarte dificilă, deoarece toţi participanţii la preselecţie au fost foarte bine pregătiţi, beneficiind, în plus, de gingăşia vîrstei. Unii, emoţionaţi, au uitat chiar şi versurile, în timp ce alţii au venit la festival după ce au primit lauri şi la alte concursuri regionale sau naţionale. O dovadă a greutăţii cu care membrii juriului au selectat copiii pentru concurs este faptul că în loc de 10 tineri, aşa cum era programat iniţial, în festival vor intra 15 participanţi. Aceştia sînt: Daniela Stoica, Alisa Duguţin, Iuliana Candrea, Elena Păduraru, Ana Istrate, surorile Nicoleta şi Paula Andrei, Simona Manolache, Alina Filip, Maricica Andrei, Cristina Sorin, Ionuţ Blebeanu, Chirileasa Sergiu şi Alina Carnariu.
Subliniem că şi ceilalţi participanţi au fost foarte bine pregătiţi, însă juriul a fost nevoit să îi aleagă doar pe cei mai buni dintre cei buni. Tinerii au avut de trecut peste două probe. Prima a constat în prezentarea, la alegere, a unei balade, doine, poezii populare, a unui colind sau bocet. Cea de a doua probă –  prezentarea unui cîntec popular, în acompaniamentul orchestrei Centrului pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare”. Concursul va avea loc pe 1 martie.

Revenire cu succes a concursului FLORILE CEAHLĂULUI
(Valentin Andrei)
Realitatea nemţeană  din 17 februarie 2009

Sâmbătă 14 februarie 2008. Dimineaţă. Ora 10:00. Piatra-Neamţ. Curtea de la adresa din strada Ştefan cel Mare, numărul 23 s-a umplut deja. De copii. Participanţii la preselecţia concursului Florile Ceahlăului.  Dar şi de părinţi, fraţi şi bunici sau dascăli ai acestora. Sentimentul predominant pe care-l receptează cronicarul este acela de emoţie! Până şi organizatorii, munciţi de ultimele detalii înaintea începerii concursului, sunt stăpâniţi de această trăire.
După adunarea tuturor celor douăzeci şi opt de concurenţi şi tragerea la sorţi a ordinii de participare, juriul este gata de a-i prelua pe micii artişti. Şi nu este deloc gratuită atribuirea termenului de artişti acestor copii. Asta, deoarece în fişele de participare completate chiar de ei (în marea majoritate a cazurilor) regăsesc participări anterioare pe la diverse alte concursuri de gen, precum Rapsodia Românească (Bucureşti), Dobroge, mândră grădină (Constanţa), Bobocel de la Bacău (Bacău), Vreau să fiu vedetă (Bucureşti). Unii dintre ei chiar în calitate de premianţi ai acestor concursuri!
La o sumară privire, cel ce consemnează faptele ce tocmai se petrec, ajunge la concluzia unei diversităţi a formelor şcolare ale concurenţilor – de la liceu, trecând pe la cursul gimnazial, ajung în cele din urmă la cursul primar şi chiar… grădiniţă! Da, da, grădiniţă, căci, cea mai tânără participantă la această primă ediţie în formă nouă a Florilor Ceahlăului numără doar şase ani!
Amestecat printre părinţii şi bunicii veniţi să-şi susţină moralmente odraslele, cu bucurie, dau peste un rapsod popular din judeţ. Care, cu douăzeci şi ceva de ani mai înainte era el însuşi în pielea micilor artişti de azi. Luat cu povestirile domniei sale timpul trece mai uşor. Şi concurenţii se succed unul după altul. Dar, lucru şi mai important pentru cronicar este acela de a afla câteva din amănuntele – personale ale interlocutorului – despre atmosfera de concurs a Florilor Ceahlăuluidin vremea anilor ’80. Atmosferă prin care transpare profesionalismul juriului, al personalităţilor chemate atunci să cearnă sita de valori a aspiranţilor la gloria folclorului românesc. Profesionalism dovedit, în timp, de numele cu care s-a îmbogăţit melosul popular autohton – Matilda Pascal-Cojocăriţa, Liviu Vasilică, Elena Peşte, Steliana Sima, Nelu Gabor, Nelu Şopterean.
Odată cu apropierea de finalul preselecţiei mă aşteptam ca nivelul emoţiilor ce mă înconjoară să scadă. Lacrimi – de bucurie că a ieşit bine, sau de necaz că putea să iasă şi mai bine – se preling pe obrajii îmbujoraţi ai mai tuturora celor ce ies din sala de audiţie. Iar părinţii ori profesorii îşi fac datoria. Încurajări, sfaturi, îmbrăţişări părinteşti. Toate mi se succed prin faţa ochilor.  
Deja trecuse bine de miezul zilei, undeva pe la ora paisprezece, când, în urma deliberărilor juriului, concurenţii primesc o primă veste bună: „datorită nivelului artistic crescut dovedit de micii concurenţi, s-a hotărât mărirea numărului de finalişti de la zece la cincisprezece!” a fost concluzia unuia dintre membrii juriului, profesorul Constantin Zaharia. Apoi au răsunat numele celor chemaţi pe data de 1 martie, în sala de festivităţi „Theodor Macarie” a Liceului de Artă „Victor Brauner” să se întreacă pentru cucerirea trofeului pus în joc – Ana Dragu (Târgu Neamţ), Alina Carnariu (Piatra-Neamţ), Sergiu Chirileasa (Bodeşti), Ionuţ Blebeanu (Vânători-Neamţ), Cristina Elena Şoric (Oanţu-Pângăraţi),  Maricica-Ştefania Andrei (Negreşti), Alina Ionela Filip (Costişa), Simona Manolache  (Târgu Neamţ), surorile Paula şi Nicoleta Andrei (Mărgineni), Ana Istrate (Piatra-Neamţ), Elena Pădurariu (Târgu Neamţ), Iuliana Candrea (Borca), Alisa Duguţin (Bodeşti) şi Florentina Daniela Stoica (Mărgineni).
Urmează o perioadă de două săptămâni de pregătiri intense, de finisare, acolo pe unde se simte nevoia, pentru ca la debut de primăvară 2009 totul să iasă bine. Referire cu dubla valabilitate – concurenţi, dar şi organizatori!

„Florile Ceahlăului” îşi desemnează laureaţii
(Ingrid Ciofoaia)
Evenimentul din 28 februarie 2009

Duminică, 1 martie, la Liceul de Artă „Victor Brauner” va avea loc faza finală a Festivalului-concurs judeţean de muzică populară pentru copii şi tineret „Florile Ceahlăului”, organizat de Centrul pentru Cultură şi Arte Carmen Saeculare Neamţ. Juriul va trebui să aleagă dintre 15 tineri concurenţi, cîştigătorul trofeulului „Florile Ceahlăului”: Andrei Maricica Ştefania (Negreşti), Andrei Nicoleta (Mărgineni), Andrei Paula (Mărgineni), Ionuţ Blebeanu (Tîrgu Neamţ), Iuliana Candrea (Borca), Alina Carnariu (Piatra Neamţ), Sergiu Chirileasa (Piatra Neamţ), Ana Dragu (Tîrgu Neamţ), Alisa Dumitriţa Duguţin (Bodeşti), Alina Ionela Filip (Costişa), Ana Istrate (Piatra Neamţ), Elena Simona Manolache (Tîrgu Neamţ), Elena Pădurariu (Tîrgu Neamţ), Florentina Daniela Stoica (Mărgineni), Elena Cristina Şoric (Pîngăraţi).
Organizatorii doresc ca prin acest festival-concurs să contribuie la descoperirea, stimularea şi promovarea de noi talente interpretative din rîndul tineretului, punerea în valoare a cîntecului şi costumului popular tradiţional, la valorificarea comorilor cîntecului şi portului popular românesc şi introducerea lor în circuitul valorilor spirituale şi speră ca ediţia viitoare să fie una naţională.
Tot în cadrul Festivalului „Florile Ceahlăului”, va avea loc lansarea CD-ului Georgianei Axinte, solista Ansamblului „Floricică de la munte”. Toate piesele de pe CD au fost interpretate în trecut de cunoscuta solistă Valerica Patrichi-Vornicu, care s-a stins din viaţă în octombrie 2005. Familia acesteia a sprijinit proiectul şi doreşte să colaboreze în continuare cu Georgiana pentru a duce mai departe efortul artistic al îndrăgitei cîntăreţe. „Mi-am dorit întotdeauna să cînt, dar nu m-am gîndit niciodată că voi evolua spre muzica populară. Cred că acest CD reprezintă o împlinire a dorinţelor mele şi un nou început pentru cariera mea”, a mărturisit Georgiana Axinte.

FLORILE CEAHLĂULUI a mai câştigat o laureată
(Valentin Andrei)
Realitatea nemţeană  din 3 martie 2009

Duminică 1 martie, când prima Babă îşi scutura primele cojoace – ba era soare, ba s-au strâns nişte nori care ameninţau cu o fulguială serioasă – în sala de festivităţi „Theodor Macarie” a Liceului de Artă „Victor Brauner”, cincisprezece din cei douăzeci şi opt de concurenţi înscrişi iniţial la Festivalul concurs pentru copii şi tineret FLORILE CEAHLĂULUI, cei care urmau să-şi dispute Trofeul, erau nerăbdători să urce pe scenă.
Desfăşurarea finalei trăită din culise, din mijlocul concurenţilor, poate fi un experiment interesant. Am putut vedea şi urmări reacţiile fiecăruia. Unii emoţionaţi până peste poate. Alţii mai stăpâni pe sine – că deh, au trecut prin furcile caudine ale atâtor alte concursuri – Rapsodia Românească (Bucureşti), Dobroge, mândră grădină (Constanţa), Bobocel de la Bacău (Bacău), Vreau să fiu vedetă (Bucureşti). Fiecare dintre ei aspiranţi la gloria folclorului românesc.
În faţa unei săli pline, sală în care părinţii şi dascălii celor de pe scenă îşi trădau prezenţa prin trăirile emoţionale, micii artişti au încercat, fiecare după puterile sale, să impresioneze cât mai mult cu putinţă juriul. Cum regulamentul festivalului-concurs prevedea, pe lângă o doină sau o baladă şi o piesă autentică reprezentativă a zonei din care provine concurentul, şi descrierea costumului popular sau a unui obicei local, am putut lua la cunoştinţă despre obiceiul de botez, sau altele legate de Sărbătorile de iarnă, despre parada portului popular care are loc anual pe 1 ianuarie în Tîrgu Neamţ.
Mulţi dintre concurenţi dovedind o valoare artistică ridicată, aceştia au dat bătăi de cap specialiştilor din juriu. Cei care au avut, finalmente, o sarcină destul de grea. Deliberarea lor a dus la următorul deznodământ: Trofeul „Florile Ceahlaului” – Ana Dragu (Târgu Neamt)Premiul I – Filip Alina Ionela (Costişa)Premiul al II-lea – Blebeanu Ionuţ (Vânători-Neamţ)Premiul al III-lea – Manolache Simona (Târgu Neamţ)Menţiune – Alina Carnariu (Piatra-Neamţ), iar Premiul ziarului Ceahlaul – Duguţin Alisa Dumitriţa (Bodeşti).
Despre învingătoare – Ana Dragu – am aflat că este elevă la Liceul economic „Vasile Conta” din Târgu Neamţ şi că a început să cânte muzică populară încă de la grădiniţă. E obişnuită cu scenă, strângând în palmares până acum, participări la concursurile Tip-top minitop – concurs la care a şi câştigat Marele trofeu, Vreau să fiu vedetă, iar acum e deja calificată în etapa a treia a concursului organizat de canalul tv Favorit, Rapsodia Românească.
Până la ediţia de anul viitor, pe care organizatorii o vor cu participare naţională, toţi participanţii au timp suficient să se pregătească şi de ce nu, să câştige premii la alte concursuri de gen. Pentru că au dovedit că merită!


Festivalul-concurs “Florile Ceahlăului”
(Marius Gheghici)
Ziarul “Ceahlăul” din 3 martie 2009

Duminică a avut loc Festivalul-concurs (judeţean) de muzică populară pentru copii şi tineret “Florile Ceahlăului”. Cincisprezece copii, aleşi în urma unei preselecţii severe, au interpretat câte o doină, o piesă cu acompaniament instrumental, încercând, de asemenea, să convingă juriul  că merită să fie declaraţi învingători şi printr-o prezentare  a unei tradiţii din zona din care vin. “Nu cred că era o zi mai frumoasă ca 1 martie pentru organizarea acestui festival. Mă simt tânăr văzând cât de frumoşi sunt toţi aceşti copii. Le urez succes şi şi îmi doresc din tot sufletul ca dintre ei să apară şi alte nume pe firmamentul muzicii populare româneşti.”, a declarat vicepreşedintele Consiliului judeţean, Mircea Pintilie, cel care a deschis festivalul.
Pentru trofeul “Florile Ceahlăului” s-au bătut la această ediţie  Daniela Stoica, Alisa Duguţin, Iuliana Candrea, Elena Păduraru, Ana Istrate, surorile Nicoleta şi Paula Andrei, Simona Manolache, Alina Filip, Maricica Andrei, Cristina Sorin, Ionuţ Blebeanu, Chirileasa Sergiu şi Alina Carnariu.
Trebuie amintit faptul că ziarul “Ceahlăul”, care a fost de-a lungul timpului alături de acest festival, a înmânat un premiu special, în afara celor oferite de organizatori. A fost vorba de premiul pentru debut acordat unei flori a Ceahlăului – Alisa Duguţin, elevă a Liceului de Artă “Victor Brauner” din Piatra-Neamţ.
Marele premiu şi trofeul “Florile Ceahlăului” a fost câştigat de Ana Dragu din Tîrgu Neamţ. Premiul I a fost atribuit Alinei Ionela Filip din Costişa, premiul al doilea lui Ionuţ Blebeanu, din Vînători-Neamţ, iar premiul al treilea Simonei Manolache din Tîrgu Neamţ.
Însă toţi participanţii au reuşit să încânte publicul strâns în sala de festivităţi Theodor MAcarie a Liceului de Artă, sală devenită neîncăpătoare. La orice concurs, numărul câştigătorilor este limitat, pentru că altfel toţi participanţii ar trebui să primească un premiu. De altfel, juriul a stat mult şi a deliberat înainte de a anunţa câştigătorii acestei ediţii.
Juriu alcătuit din Mircea Pintilie, vicepreşedinte al Consiliului judeţean, Delia  Stoian-Irimie, lector la Facultatea de Muzică Piatra-Neamţ, Dedilia Popovici, director al Centrului pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare” Neamţ, Toader Mocanu, profesor la Liceul de Artă „Victor Brauner” Piatra-Neamţ, Florentina Buzenschi, muzeograf la Muzeul de Etnografie Piatra-Neamţ, Constantin Zaharia, referent la Centrul pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare”Maria Hibovschi profesor de actorie la Şcoala de Arte, Marius Gheghici, redactor al ziarului „Ceahlăul”, Cecilia Andrei, consultant la Centrul pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare”.
Organizatorii doresc ca prin acest festival-concurs să contribuie la descoperirea, stimularea şi promovarea de noi talente din rândul tineretului. Ei speră, totodată, ca ediţia viitoare să fie una naţională.

TINERE TALENTE- “FLORILE CEAHLAULUI”
Actual TV

La sfarsitul saptamanii trecute tinerele talente din judetul Neamt au avut o sansa de promovare prin participarea la festivalul concurs de muzica populara pentru copii si tineret “Florile Ceahlaului”. Cei 15 concurenti au pasit cu emotii pe scena, iar daca nu au obtinut nici un premiu aplauzele publicului au fost suficiente pentru recunoasterea talentului micilor artisti. Duminica, 1 martie Cantecul si portul popular a fost in centrul atentiei la Piatra Neamt. Centrul de cultura si Arte “Carmen Seaculare” a hotarat reluarea concursului “Florile Ceahlaului” dupa 20 de ani de pauza. Dintr-un total de 28 de copii inscrisi, 15 au participat la faza finala, iar 6 au plecat acasa cu unul din premiile inmanate de juriu. Marele trofeu a revenit Anei Dragu, o tanara Targu Neamt deja cunoscuta pentru talentul cu care a fost inzestrata. Pe langa trofeul de la Piatra Neamt, aceasta se mai poate mandri cu multe alte premii castigate la diferite concursuri similare din intreaga tara.


Delia  Stoian-Irimie – lector la Facultatea de Muzică Piatra-Neamţ
Dedilia Popovici – director al Centrului pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare”
Neamţ
Toader Mocanu – profesor la Liceul de Artă „Victor Brauner” Piatra-Neamţ
Florentina Buzenschi – muzeograf la Muzeul de Etnografie Piatra-Neamţ
Constantin Zaharia
 – referent la Centrul pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare”
Maria Hibovschi – profesor de actorie la Şcoala Populară de Arte Piatra-Neamț
Marius Gheghici – redactor al ziarului „Ceahlăul”
Cecilia Andrei – consultant