Festivalul-concurs naţional de muzică populară pentru copii şi tineri „FLORILE CEAHLĂULUI”, ediţia a XXX-a, a programat duminică, 11 martie, la Casa Culturii „Ion Creangă” din Târgu Neamţ, Gala laureaţilor.
Spectacolul a fost deschis de către laureatul de anul trecut, tânărul interpret de muzică populară Ionuţ Cocoş, din Ialomiţa. Apoi, a urmat momentul mult aşteptat, acela al anunţării premianţilor şi al laureatului ediţiei curente.
Numerosul public din urbea de la poalele Cetăţii care a umplut sala de spectacol a putut urmări evoluţia Ansamblului „Floricică de la Munte”, care a oferit un amplu program artistic. Finalul, unul pe măsura evenimentului, a aparţinut mult apreciatului interpret al folclorului ardelenesc, Nicolae Furdui Iancu, însoţit pe scenă de grupul folcloric „Crai nou” din Alba Iulia.

Trofeul „Florile Ceahlăului”
FLORIN MIHALACHE
(București)
JURIUL – FLORILE CEAHLĂULUI 2018
Juriul a fost compus din: Elise Stan (etnomuzicolog şi realizator TV), Roxana Daniela Gibescu (etnomuzicolog, reprezentant al Casei de discuri Electrecord), Florentina Buzenschi (expert în bunuri cu valoare etnografică, muzeograf la Muzeul de Etnografie din Piatra-Neamţ), Delia Stoian Irimie (conf. univ. dr. – Academia de Muzică „Gheorghe Dima” Cluj-Napoca), Dorin Grama (director executiv Favorit TV), Călin Brăteanu (director al Centrului pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale din cadrul Centrului Cultural „Bucovina” Suceava) și Carmen Elena Nastasă (manager al Centrului pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare” Neamţ).
Premianții celei de-a 30–a ediție a Festivalului – concurs naţional de muzică populară pentru copii şi tineri „FLORILE CEAHLĂULUI”













































